Scoala de Vara „Holocaustul din România între istorie și receptare”

Adaugat de Admin - Noutati - 1 Comentariu

Pentru că vacanța bate la ușă, iar sesiune se va termina ea într-un fel sau altul, dorim să promovăm o activitate care face ca timpul liber să fie petrecut și constructiv. Mediul universitar este invitat de către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” să participe la școala de vară „Holocaustul din România între istorie și receptare”

„Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, în parteneriat cu The Olga Lengyel Institute & The Memorial Library și Fundația Precept Ministres organizează în perioada 19-24 iulie 2015, la Lugoj-Surduc, școala de vară „Holocaustul din România între istorie și receptare”

 Seminarul se adresează masteranzilor, doctoranzilor, tinerilor cercetători și cadrelor didactice din mediul universitar, ce studiază în domeniul științelor socio-umane, având ca obiectiv aprofundarea temei Holocaustul din România și deschiderea unei perspective mai largi în privința unor aspecte precum discriminarea, antisemitismul cultural, viața comunitară a evreilor din România.

 Programul cuprinde o serie de colocvii susținute de specialişti, profesori şi cercetători din România și străinătate, întâlniri cu supraviețuitori și proiecții de film.

Costurile de cazare, masă și transport vor fi suportate de către organizatori. Selecţia participanţilor se va realiza în baza unui CV şi a unei scrisori de motivare în care să se prezinte interesul candidaților pentru studierea Holocaustului din România

Trimiterea aplicaţiilor se poate face până la data de 1 iulie 2015 la adresa office@inshr-ew.ro .

 Aplicaţiile vor fi evaluate de către o comisie formată din cercetători ai Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

 

One Comment

  1. true religion mens dean relaxed tapered fit jean 2 14/09/2015 16:58

    I’m still learning from you, as I’m making my way to the top as well. I definitely liked reading all that is posted on your site.Keep the tips coming. I liked it!

    Reply

Post a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

    
Proiect finanțat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României,
în cadrul programul PA17/RO13 „Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european”.
www.eeagrants.org | www.fonduri-diversitate.ro | www.ospv.ro
Proiect implementat de Asociaţia "O Şansă pentru Viitor"