American poker onlinebariere multeesențaales mixteiași medicinaperioadacuvântul urmăproiectUsa onlnie casinoscând rusă
  

Bogdan Polipciuc: poetul din Dom Polski

Adaugat de Admin - Noutati - 1 Comentariu

PolipciucBogdan

Bogdan Polipciuc este poet ”în timpul liber”și membru al Uniunii Polonezilor în România. Când nu avea timp liber, profesa în comerț exterior. Cunoaște peste șase limbi și a vizitat mai mult de 50 de țări, dar asta nu l-a împiedicat să rămână în România.

Bogdan Polipciuc scrie de când era adolescent. Țara l-a inspirat încă de atunci. ”Cine trăiește în România devine și poet”, crede el. Acum acordă mai multă atenție ”operelor unor confrați, atât din Polonia, cât și din România”, încercând să îi facă cunoscuți pe polonezi românilor și invers. De curând i-a fost editată cartea de poezii ”Floarea rădăcinilor”, unde a publicat propriile versuri, dar și traduceri ale lui Nichita Stănescu sau Adrian Păunescu. Admiră versurile părintelui Jan Twardowski, pentru stilul ”extrem de profund” și plin de semnificații.

A inclus în traducerile sale poeziile care l-au impresionat. ”Nu știu dacă sunt cele mai reușite poezii, dar într-un anumit moment, într-o anumită conjunctură mi s-au părut cele mai apropiate de ce simțeam eu, de ce gândeam”, mărturisește el. A ales alăturarea celor două limbi: română și poloneză pentru a fi înțelese și pentru ca cei care le cunosc să poate face comparații și să aleagă varianta care li se pare cea mai interesantă.

Bogdan consideră că are un mare privilegiul: scrie de plăcere. Crede că este dificil să trăiești de pe urma scrisului. Pe partea de traduceri, se ocupă doar cu ce îi place și încearcă să surprindă esența. ”Până la urmă cuvântul are o importanță deosebită, trebuie să prinzi acea scânteie”, spune el.

Siberia și Bucovina din familia Polipciuc

Bogdan Polipciuc este la patra generație de polonezi care trăiește în România. Străbunicul său a participat la insurecția înăbușită, din Polonia, din 1863. Avea 19 ani și era voluntar. A ascultat povești despre oameni care au fost luați prizonieri și duși în Siberia, dar bunicul lui a reușit să scape și s-a refugiat în Bucovina, pentru a se stabili, în final, în Basarabia. Aici, el a făcut ce știa mai bine: a vânat și a organizat vânători pentru nobilimea locală, până când a avut un accident și a fost nevoit să se rezume la creșterea câinilor de vânătoare. S-a stabilit apoi la Bălți, unde s-a căsătorit cu o nemțoaică.

Bunica lui a cunoscut un polonez, ostaș în armata rusă, când lucra ca soră de caritatea în timpul Primului Război Mondial. În 1940, după ce Basarabia și Bucovina de Nord au fost cedate de România Uniunii Sovietice, bunicii lui Bogdan au pierdut tot ce aveau și au fost deportați în Siberia. Bunicul său a mai trăit doar un an, iar bunica s-a întors după 15 ani. Ea l-a învățat pe Bogdan Polipciuc limba, religia și tradițiile poloneze, apoi el a început să citească. Îi plăcea literatura poloneză în original, mai ales că multe cărți apăreau în Vest și erau tipărite în Polonia, lucru care nu prea se întâmpla atunci în România, susține poetul. Asta l-a făcut să citească mai mult.

Acum, Bogdan Polipciuc vorbește limba unei regiuni de la marginea Poloniei, unde mai există influența altor limbi: ucraineană, belarusă sau rusă. Uneori îl dau de gol anumite expresii arhaice sau accentul, iar pentru vorbitorii nativi, exprimarea lui poate fi amuzantă.

Despre mama lui spune că a avut noroc că nu era acasă când părinții ei au fost deportați. ”Deci, s-a trezit practic orfană la 20 de ani”, mărturisește el. Ea a fost ajutată de statul român și de biserica catolică. A obținut o bursă și a terminat medicina la Iași. S-a mutat la București și a păstrat legăturile cu familia din Polonia. Aici, în capitală, ea a fost una dintre persoanele care au reactivat Uniunea Polonezilor din România, în luna martie a anului 1990.

Fiul a urmat calea bătătorită de mama lui și s-a implicat în activitatea Dom Polski, a Casei Polone din București, începând din 1993, după ce s-a întors din America, unde a fost reprezentant comercial al societății la care lucra.

Etnia poloneză l-a ajutat să înțeleagă mai bine cele două țări. Cunoașterea limbii poloneze i-a fost utilă, atât în timpul facultății, când lucra ca ghid și traducător de limbă polonă, dar și după absolvire.

Minoritatea din perioada comunistă

În timpul perioadei comuniste, membrul ”Casei Polone” București își amintește că minoritatea nu a putut activa în mod legal și multe dintre aceste comunități și-au diminuat drastic numărul. Aceasta s-a întâmplat atât prin repatrierea în Polonia în anii 1946-1947, cât și prin plecările masive la orașe, datorită industrializării forțate. Plecări care, combinate cu căsătoriile mixte, mai ales cu români, au condus la o integrare accelerată a polonezilor în societatea românească.

Polonezii erau priviți atunci cu oarecare invidie, pentru că dintre membri țărilor lagărului socialist, ei aveau o libertate de mișcare ceva mai mare, primeau pașapoarte mult mai ușor și se deplasau relativ mult și, ca să fiu sincer, știau să și valorifice. Mai aduceau niște produse dintr-o țară, mai vindeau în alta, se întorceau cu alte produse, totul, desigur, în folos propriu”, spune Bogdan Polipciuc.

Lecție de istorie

Bogdan Polipciuc poate oferi cu ușurință date istorice despre legătura dintre România și Polonia. El menționează că diaspora poloneză este una dintre cele mai vechi în țară și crede că polonezii care au trăit în România sau numai au trecut prin ea au contribuit la arta și cultura română. Printre artiștii polonezi sau de origine poloneză îi menționează pe balerinul Oleg Danovschi și pe compozitorul Ciprian Porumbescu.

Îi amintește și pe minerii care au reprodus modelul minei de sare din Polonia (Wieliczka și Bochnia), în județul Suceava, la Cacica. De asemenea, ”sunt foarte mulți constructori de căi ferate care au venit din Polonia și au construit primele căi ferate din Moldova și Bucovina”, completează el.

Când s-a stabilit în România, comunitatea poloneză a fost nevoită să întâmpine mai multe bariere, printre care cea de limbă, de religie și de cultură, dar acest lucru nu i-a oprit să se integreze în societatea română, consideră scriitorul. Din contră, ei au încercat să învețe limba română și să se adapteze obiceiurilor, tradițiilor și statului.

În prezent, comunitatea de polonezi din România nu este mare, dar este activă, păstrându-și unitatea. Un alt avantaj este reprezentat de faptul că au propriul deputat în Parlament, cu ajutorul căruia obțin sprijin și fonduri pentru a organiza manifestări culturale și artistice, atât de la autoritățile din România, cât și de la cele din Polonia.

Grație conducerii și a președintelui actual al Uniunii Polonezilor din România, partea materială necesară activității comunității de polonezi este acoperită, există sedii și case polone. „Partea dificilă stă la capitolul resurse umane, pentru că din ce în ce mai puțini oameni se declară polonezi, iar numărul tinerilor și al celor în vârstă scade și el”, susține Bogdan Polipciuc.

Deși numărul polonezilor în România scade pe măsură ce trec anii, Bogdan Polipciuc este unul dintre oamenii care vrea să ducă tradițiile și limba poloneză mai departe. În ciuda barierelor pe care le întâlnește, el nu se simte dezarmat, ci încearcă, împreună cu ceilalți membri Dom Polski, să atragă cât mai mulţi participanţi la manifestările pe care le organizează, pentru ca specificul polonez să nu fie uitat.

One Comment

  1. oakley sunglasses outlet 19/10/2015 22:42

    Hi, just wanted to tell you, I enjoyed this post. It was inspiring.Keep on posting!

    Reply

Post a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

    
Proiect finanțat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României,
în cadrul programul PA17/RO13 „Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european”.
www.eeagrants.org | www.fonduri-diversitate.ro | www.ospv.ro
Proiect implementat de Asociaţia "O Şansă pentru Viitor"